Ei bine, visul este termenul care descrie experienţa subconştientă, constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoţii şi alte senzaţii care apare, de obicei, în timpul somnului, dar mai ales în cazul tipului de somn în care ochii se mişcă (somn paradoxal).
Visul este unul dintre marile
mistere ale corpului uman, un fenomen în privința căruia nu s-a găsit nicio
explicație științifică pe deplin convingătoare. Oamenii de ştiință cred că
visul este produsul subconştientului, însă unele vise nu pot fi explicate
exclusiv aşa.
Visele sunt de tot felul: unele
par foarte reale, altele ireale, pe unele nu ți le amintești deloc, altele îți
pot rămâne în cap toată ziua. Nu numai factorii externi ne influențează visele,
ci și felul în care adormim: nervoși, relaxați, plângând sau zâmbind.
Capacitaţiile cognitive, precum gândirea şi memoria, sunt secundare, persoana care doarme percepând psihic şi emoţional evenimentele petrecute în vis ca elemente reale petrecute aievea. S-a observant că, în medie, un om petrece șase ani din viaţă visând (în medie de două ore pe noapte).
Somnul fiecaruia dintre noi urmează un ciclu regulat în fiecare noapte, fiind compus din cele două tipuri de somn: REM (rapid eye movement) şi NREM (non-rapid eye movement, care este împărţit în patru stadii).
Fiecare ciclu de somn durează aproximativ 90 de minute şi începe cu primele patru etape ale somnului NREM. Primele două etape ale somnului NREM reprezintă un somn uşor, în care muşchii corpului se relaxează şi ritmul inimii încetineşte. Urmează apoi etapele a treia şi a patra ale somnului NREM, ajungând din nou la prima etapă, care este apoi urmată de somnul REM. Apoi, ciclul se reia. Vasta majoritate a viselor are loc în timpul somnului REM, atunci când ochii se mişcă cu viteză.
Interesant, nu? Mai mult ca sigur că mulţi dintre voi v-aţi trezit pe aceeaşi parte pe care v-aţi culcat, fără să vă miscaţi în timpul somnului, dar stiţi de ce? Trupurile noastre sunt, virtual, paralizate în timpul somnului – cel mai probabil pentru a se preveni mişcarea lor în concordanţă cu ceea ce visăm.
Potrivit unor studii, glandele secretă un hormon care ajută la inducerea somnului, iar neuronii trimit semnale coloanei vertebrale, care cauzează relaxarea şi, în cele din urmă, paralizia temporară a corpului. De asemenea, dacă suntem treziţi în mijlocul unui vis, este mai porobabil să ni-l amintim ceva mai bine decât am face-o dacă ne-am trezi dupa o întreagă noapte de somn.
Până la urmă, noi suntem creatorii unor filmuleţe fară un început şi fară un sfârşit clar, deoarece visele nu au un început, te trezeşi mereu în mijlocul acţiunii, însă majoritatea viselor este bazată pe imaginaţia noastră, ajutându-ne chiar la dezvoltarea acesteia, cum spun unele cercetări recente.
Aşadar, nu ezitaţi să dormiţi şi să creaţi ceva ieşit din comun, care poate fi o idée de milioane.